Datorita traficului aerian infernal de pe celelalte aeroporturi, cat si a faptului ca pentru construirea unuia nou conditiile geografice impuneau efectiv daramarea unui munte arhi-locuit, ingeniosii japonezi din Golful Osaka au ales o solutie cu totul inedita: inaltarea unui aeroport pe mare. Pentru asta, au fost nevoiti sa creeze o insula artificiala, lunga de 4 km si lata de 2,5 km, care sa reziste cu brio conditiilor vitrege pe care arhipelagul japonez este nevoit sa le indure: taifunuri devastatoare si cutremure frecvente.
10.000 de muncitori au lucrat la constructia Aeroportului International Kansai, insumand un numar de 10 milioane de ore de munca, in 3 ani. In 1990, insulei artificiale i s-a adaugat un pod care a legat viitorul aeroport de orasul Rinku. 20 de miliarde de dolari a costat constructia totala a aeroportului - suma care-l face cel mai exorbitant proiect de arhitectura din istoria moderna.
Pe 17 ianuarie 1995, Japonia a fost devastata de cutremurul Kobe (7,1 grade magnitudine), al carui epicentru a fost situat la numai 20 de kilometri de aeroport. In 1998, Kansai a fost lovit de un taifun cu o viteza de 200 km/h. Cele doua dezastre naturale au trecut peste Aeroportul International Kansai fara a lasa nicio urma. Nici macar o fereastra nu a fost sparta!
Singura problema pe care inginerii japonezi se pare ca nu au gestionat-o cum trebuie este aceea ca insula pe care se afla terminalul se scufunda - fenomen prevazut inca din planurile initiale, dar care a avut loc cu o intensitate mai mare decat cea estimata: aproximativ 8 m, pana in prezent. Despre asta, insa, si despre intreaga poveste a constructiei celui mai scump aeroport din lume, aflati din documentarul de mai jos.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu